Dinamo are probleme de lot înaintea derby-ului cu Rapid, iar printre absenți se numără și Desire Segbe Azankpo, atacantul în vârstă de 28 de ani din Benin.
Meciul dintre Rapid București și Dinamo București se va disputa sâmbătă, 26 februarie, de la ora 20:30, în cadrul etapei cu numărul 28 din Liga 1, pe Arena Națională.
Înaintea acestei partide, Flavius Stoican a recunoscut că are probleme de lot. Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Ricardo Grigore va lipsi la meciul cu Rapid, după ce s-a accidentat în amicalul cu Viitorul Cluj.
Adus la Dinamo la începutul acestei luni, sub formă de împrumut de la USL Dunkerque (Franța), Desire Segbe Azankpo a plecat în Franța pentru a rezolva niște probleme medicale, însă nici până în acest moment nu s-a întors.
Potrivit GSP, staff-ul tehnic al lui Dinamo a cerut ca fotbalistul să se întoarcă din Franța, însă răspunsul ar fi fost că acesta se află într-un proces de recuperare cu acupunctură.
Desire Segbe Azankpo este împrumutat la Dinamo până în vara acestui an, având opțiune de cumpărare după finalul acestui sezon.
„Suntem la momentul acesta 22 de jucători de câmp în lot. Avem pe Grigore şi Mihaiu cu probleme, iar ieri a acuzat probleme şi Ivanov, sper să nu fie grav. Noi ne dorim tot ce se poate, dacă se poate să luăm nouă puncte, nouă puncte. Depinde doar de noi cum intrăm în teren, cât de mult de dorim. Ne trebuie în momentul acesta sută la sută minte” – Flavius Stoican, înainte de Rapid – Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER